continuare deaici
Astăzi vom încerca să abordăm puţin Darul vorbirii despre cunoştinţă. Acest dar este o manifestare a Duhului Sfânt prin care Dumnezeu ne comunică anumite adevăruri pe care numai El le poate şti, ajutând astfel Biserica într-un moment de nevoie acută.
Darul cunoştinţei nu este o înmilţire de cunoştinţe intelectuale pe cale naturală, acest dar nu este bazat pe o cunoaştere a lui Dumnezeu pe o perioadă lungă de experienţă creştină, el poate fi definit ca fiind, gândul lui Hristos manifestat prin gândul credinciosului,la vremuri de nevoie. Prin acest dar noi suntem protejaţi, putem să ne rugăm mai eficienţi, şi putem să-i ajutăm pe alţii cu un sfat înţelept dat prin Duhul Sfânt în probleme ce privesc viitorul.
Se pot distinge patru feluri de cunoştinţă:
- cunoştinţa naturală umană – este într-o continuă creştere. Cartea lui Daiel spune că în vremurile din urmă “mulţi vor citi, şi cunoştinţa…
View original post 301 more words